Tesla ia un împrumut imens de la chinezi: ce va face cu banii?

de: Răzvan Băltărețu
29 12. 2019

Pe cât de mult a popularizat Tesla conceptul mașinilor electrice, pe atât de greu i-a fost să țină pasul cu cererea. Iar China ar putea fi mina de aur pe care o căuta. Pe final de 2019 a fost dezvăluit împrumutul imens pe care l-a obținut de la bănci din această țară.

Tesla e doar unul dintre jucătorii internaționali care vor o parte din piața mașinilor electrice din China. Renault, de exemplu, a creat modelul K-ZE special pentru această piață. Acum, Tesla e în atenția tuturor după ce-a reușit să obțină un împrumut de 1,4 miliarde de dolari de la câteva bănci mari din China.

Printre băncile care vor susține împrumutul către Tesla se numără Banca Chineză de Construcții, Banca Agricolă a Chinei, Banca de Industrie și Comerț, Banca de Dezvoltare Shanghai Pudong. Cu acești bani, compania americană vrea să finanțeze construcția fabricii din China.

Tesla vrea o relație cât mai bună cu chinezii

În ultimii trei ani, Tesla a tot încercat să intre și să aibă succes pe piața din China. Construcția unei fabrici e un pas important. Înainte de împrumutul de acum, compania a mai primit circa 500 milioane de dolari pentru fabrica din Shanghai. Acolo va fi o Gigafactory, fabrică de baterii și mașini Model 3 și Model Y.

Capacitatea ar fi de 250.000 de unități pe an. Iar în China Tesla Model 3 ar fi vândută cu circa 48.000 de dolari. Compania mizează că va reuși să câștige clienți din zona mașinilor clasice, dar premium. Nu joacă chiar în liga Renault a prețurilor, tocmai de aceea riscul e mai mare.

Miza Tesla e să ajungă să producă 500.000 de automobile pe plan global, în 12 luni, iar data limită este 30 iunie 2020. În octombrie, se vehicula că Elon Musk, directorul Tesla, ar vrea să investească două miliarde de dolari în fabrica din China. Cât despre acest proiect, ar fi prima fabrică deschisă în străinătate.